Scheletul si muschii
Scheletul pisicii este format din 250 de oase. La nivelul capului, dentiţia cuprinde incisivii, caninii, premolarii de carne, dar nici un dinte "plat" (ca molarii) pentru a strivi hrana: aceştia nu sunt necesari pentru că pisica îşi "sfâşie" hrana cu ajutorul muşchilor puternici ai fălcilor, apoi şi-o înghite fără a o mesteca. Vertebrele gâtului sunt scurte, iar coloana vertebrală foarte flexibilă. Vertebrele cozii prelungesc coloana vertebrală, numărul acestora variind în funcţie de rasă. Coada are rol în echilibru. Labele anterioare se termină cu cinci "degete" prevăzute cu gheare retractile keratinoase; labele posterioare, mai lungi, se termină cu patru "degete", de asemenea prevăzute cu gheare retractile.
Muşchii spatelui sunt foarte flexibili, cei ai labelor posterioare puternici, particularităţi care conferă animalului supleţe şi o "detentă" amplă în sărituri.
Din cauza regimului alimentar mai diversificat şi mai sărac în proteine, intestinele pisicii de casă sunt mai lungi decât cele ale strămoaşei sale sălbatice. Această trăsătură, împreună cu diminuarea taliei sale, este adaptarea cea mai semnificativă a pisicii la noul său mod de viaţă.
Părul
Părul pisicii este alcătuit din fire lungi care poartă "desenul" (pete, dungi etc.), la baza cărora se găsesc fire mai scurte şi în final, puful, toate acestea asigurând o bună izolaţie a corpului.
Simţurile
La origine, pisica vâna în zori sau seara, fapt care a dus la dezvoltarea simţurilor sale şi la o percepţie a universului diferită de a oamenilor, care la un moment dat i-au atribuit chiar puteri supranaturale. Se vorbeşte despre pisici care au prezis cutremure de pământ şi alte catastrofe, explicaţia probabilă fiind că urechea lor este capabilă să perceapă vibraţii pe care oamenii le ignoră.
şi alte catastrofe, explicaţia probabilă fiind că urechea lor este capabilă să perceapă vibraţii pe care oamenii le ignoră.
Auzul pisicii este foarte sensibil la frecvenţele înalte, mergând până la 30 000 Hz, în timp ce urechea umană este limitată la 20 000 Hz. Datorită celor 27 de muşchi care îl controlează, pavilionul fiecărei urechi poate pivota în mod independent, pentru a localiza originea unui zgomot şi distanţa de la care acesta provine.
Ochii pisicii pe intuneric
Este simţul său principal. Câmpul vizual al pisicii este, ca şi auzul, mult mai larg : 187° (faţă de 125° pentru oameni), ceea ce nu reprezintă nici pe departe un record în lumea animală. Intensitatea luminii influenţează forma pupilei: de la o simplă linie dreaptă în lumină, aceasta se dilată într-un cerc perfect în condiţii de semiîntuneric. Contrar unei credinţe răspândite, pisica este incapabilă de a vedea în întuneric deplin, totuşi vede mult mai bine decât oamenii în timpul nopţii. Aspectul fosforescent al ochilor săi pe un întuneric relativ se datorează unui strat de celule ale retinei, numite tapetum lucidum, care acţionează ca o oglindă şi reflectă lumina, care trece prin retină o a doua oară, dublând astfel acuitatea vizuală a acesteia în întuneric.
În schimb, pisica nu percepe culorile sau mişcarea la fel ca noi: se pare (deşi acest aspect este încă în discuţie) că ea nu percepe culoarea roşie şi că în general, nu prea distinge detaliile. Un obiect în mişcare (ca de exemplu o pradă), îi apare mult mai clar decât un obiect static.
O particularitate a ochiului pisicii este că este protejat, pe lângă pleoapele inferioară şi superioară, de o a treia pleoapă, membranoasă, care se închide dinspre colţul interior al ochiului către exterior. Frecvent, dacă această membrană este vizibilă, este un semn de suferinţă al pisicii (tulburări digestive, cel mai des prezenţa paraziţilor sau enterită).
Simţul mirosului la pisică este de patruzeci de ori mai dezvoltat decât al omului şi are o importanţă majoră în viaţa socială a felinei, în delimitarea teritoriului. De altfel, mirosul este mijlocul de a verifica dacă hrana nu îi este alterată sau otrăvită. Pisica are douăzeci de milioane de terminaţii nervoase olfactive, faţă de doar cinci milioane la om.
Simţul gustului este dezvoltat la pisică, totuşi mai slab decât la om: 2 000 de papile gustative înseamnă de 4,5 ori mai puţin faţă de cele 9 000 la om. Spre deosebire de câine, gustul pisicii este situat la extremitatea limbii, fapt care îi permite să guste fără să înghită. Sensibilă la gustul amar, acru sau sărat, ea nu simte gustul dulce.
De asemeni bine dezvoltat, simţul tactil permite pisicii să-şi utilizeze mustăţile pentru a evita obstacolele în întuneric total, prin detecţia variaţiilor de presiune a aerului. Tot mustăţile îi permit să simtă şi dimensiunile spaţiului traversat. Perniţele labelor sunt foarte sensibile la vibraţii, iar în pielea pisicii se găsesc celule tactile extrem de sensibile.
Organul lui Jacobson constituie un adevărat al şaselea simţ. Asemeni câinelui şi calului, pisica poate să guste mirosurile cu ajutorul acestui organ, răsfrângându-şi buzele pentru a permite mirosurilor să pătrundă, prin două mici orificii situate în spatele incisivilor, şi care conduc către doi săculeţi cu lichid aflaţi în cavităţile nazale, care au rolul de a concentra mirosurile.
Prezenţa unui organ vestibular, şi el deosebit de dezvoltat, îi conferă pisicii simţul remarcabil al echilibrului, astfel explicându-se facultatea ei de a se întoarce rapid în aer pentru a "cădea întotdeauna în picioare".
Ea mai poate sări la înălţimi de cinci ori superioare taliei sale. Viteza de alergare medie este de 40 km/h, are nevoie de 9 secunde pentru a parcurge 100 m, dar nefiind un alergător de fond, oboseşte destul de repede.
